SE RESTABILEŞTE DREPTATEA ! A CÂTA OARĂ ?
Prof. Mariana Terra
Societatea Internaţională "Reînvierea Daciei" şi revista "Dacia magazin" se mândresc cu faptul că ideile şi dovezile despre vechimea şi prioritatea culturii daco-geţilor în ansamblul concertului mondial cultural - idei ilustrate cu competenţă în cartea doctorului Napoleon Săvescu, "Noi nu suntem urmaşii Romei" - îşi găsesc confirmarea, o dată în plus, în expoziţia deschisă în New York la "Institutul pentru studiul lumii antice" din cadrul Muzeului Universităţii din Manhattan ( 15 E 84 St ) unde pot fi văzute şi admirate exponate uluitoare ce dovedesc, fără niciun dubiu, că CEA MAI VECHE CULTURĂ A LUMII A FOST ÎN SPAŢIUL NOSTRU DE ORIGINE (s.r.)
"THE NEW YORK TIMES", cel mai prestigios ziar din Statele Unite ale Americii, publică, la 1decembrie a.c. - în secţiunea Science - un articol despre această expoziţie, articol scris de John Noble Wilford şi intitulat "A Lost European Culture, Pulled From Obscurity".
Prezentăm mai jos fragmente traduse în limba română din acest articol.
O CULTURĂ EUROPEANĂ PIERDUTĂ,
SCOASĂ DIN OBSCURITATE
Înaintea gloriei care a fost Grecia şi Roma, înainte chiar de primele oraşe ale Mesopotaniei sau a templelor de-a lungul Nilului, au trăit în valea de jos a Dunării şi la poalele Balcanilor oameni care au fost primii în artă, tehnologie şi comerţ la mare distanţă.
Timp de 1.500 de ani, începând mai devreme de anul 5.000 Î.Chr., ei au lucrat pământul şi au construit oraşe, unele cu 2.000 de locuinţe. Ei au fost meşteri pricepuţi în arta bronzului, noua tehnologie a acelui timp. În mormintele lor s-a găsit o varietate impresionantă de ornamente de cap şi bijuterii pentru gât şi, într-un cimitir, au fost descoperite, ca ansamblu de aur, cele mai vechi artifacte din întreaga lume.
Uluitoarele desene ale vaselor vorbesc de rafinamentul limbajului vizual al culturii lor...
Peste 250 de artifacte muzeale din Bulgaria, Moldova şi România sunt expuse pentru prima dată în Statele Unite.
Doctorul David W. Anthony, profesor de antropologie la colegiul Hartwick din Oneonta, NY, curatorul expoziţiei: "Vechea Europă a fost printre cele mai sofisticate şi tehnologic avansate locuri din lume" şi a devzoltat "multe dintre semnele politice, tehnologice şi ideologice ale civilizaţiei. "...
La recenzia făcută expoziţiei, Roger S. Bagnall, director al institutului, a mărturisit că până acum "Foarte mulţi arheologi nu auziseră de aceste vechi culturi europene". Admirând ceramicile colorate, Dr. Bagdall, un specialist în arheologia egipteană, a remarcat că, în acel timp, "egiptenii cu siguranţă nu făceau vase ca acestea."
Un catalog al expoziţiei, publicat de Princeton University Press, este primul compendiu de cercetare în engleză despre descoperirile Vechii Europe... Cartea include eseuri ale experţilor din Marea Britanie, Franţa, Germania, Statele Unite şi din ţările în a existat acea cultură...
Pe un vast teritoriu care acum aparţine Bulgariei şi României, oamenii s-au stabilit în sate cu una sau mai multe case adunate înăuntrul gardurilor. Casele, unele cu două etaje, erau încadrate în lemn, cu pereţi în tencuială de argilă şi podea din pământ întărit...
Câteva oraşe ale oamenilor din Cucuteni,... o cultură robustă din nordul vechii Europe, au crescut la mai mult de 800 de acri, ceea ce arheologii consideră un spaţiu mai mare decât orice altă aşezare umană cunoscută în acel timp. Escavaţii viitoare au rolul de a descoperi dovezi definitive ale palatelor, templelor sau ale clădirilor civice mari...
Una dintre cele mai cunoscute (figurine) este figura în argilă arsă a uni om care şade, cu umerii aplecaţi şi mâinile la faţă, ca într-o contemplare. Numit "Gânditorul", această piesă şi o figurină feminină au fost găsite într-un cimitir al culturii Hamangia, în România...
Un set de 21 de figurine feminine mici, aşezate în cerc, a fost găsit într-un site aparţinând perioadei pre-Cucuteni din nord-estul României...
"Gânditorul", de exemplu, eşti tu sau eu, arheologii şi istoricii confruntaţi cu şi perplecşi de către o cultură "pierdută" din sud-estul Europei, cultură care a avut o viaţă adevărată înainte ca un singur cuvânt să fi fost scris şi o singură roată mişcată."...
N.R. Expoziţia este deschisă publicului larg până în 25 aprilie 2010.
Pe internet se pot vedea exponate la site-ul: http://www.nytimes. com/2009/ 12/01/science/ 01arch.html
Nota redacţiei
Unii dintre cei mai renumiţi arheologi ai lumii sunt uluiţi şi recunosc vechimea şi perfecţiunea culturii înflorite pe meleagurile noastre străbune cu mult înaintea cunoscutelor civilizaţii greceşti şi romane.
Continuitatea noastră ca popor evoluat încă de la răsăritul civilizaţiei mondiale este dovedită, de asemenea, prin tradiţiile populare care s-au păstrat până în vremea noastră.
Discontinuitatea noastră ca popor şi ca limbă există numai în mintea acelora pentru care adevărul şi dovezile ştiinţifice remarcabile nu înseamnă nimic, fiindcă minciuna şi dezinformarea perpetuate de-a lungul anilor sunt aliaţii lor la care, spre ruşinea lor, nu renunţă..
Noi avem sacra datorie faţă de contemporani şi faţă de urmaşi de a prezenta adevărul, aşa cum a fost scos la iveală din ceaţa trecutului.
Iar expoziţia recent deschisă în New York despre cultura vechii Europe, în care aportul românesc este de 80%, ne îndreptăţeşte să spunem lumii, din nou, tare şi răspicat: "Noi nu suntem urmaşii Romei!"
 Astazi, un drum la cetatile dacice Sarmizegetusa, Capâlna, Blidaru si Costesti aduna in inima românului, deopotriva, durere si mândrie, pentru ca toate necazurile si trairile supreme ale sufletului te asalteaza acolo intr-un amalgam de simtiri ce te fac sa plângi cu un ochi si sa lacrimezi de bucurie cu celalalt. Asta am trait si eu zilele trecute când am vazut cetatile dacilor. La mai bine de doua milenii si jumatate de la consemnarea primelor informatii despre existenta lor, dacii continua sa ramana un mare mister. Si cu cat ne apropiem mai mult de ei, cu atat taina se adanceste, lumea lor socheaza perceperea, intriga, sacaie, enerveaza, invitandu-te sa “ataci” si mai vartos adancul sperand la un pumn de lumina care sa-ti ostoiasca curiozitatea, dorul si setea de a afla cine au fost cu adevarat ei, stramosii nostri. Un drum la cetatile lor nu te linisteste nici pe departe, ci, dimpotriva, ascute si mai mult semnul de intrebare, ca o sica trecuta cu lama peste obrazul de andezit al inimii. Cine sunt ei, dacii? “Ei sunt cei ce nu sunt”. Asa ar putea sa exprime simplitatea dramatica a unei expresii destinul nedrept al misteriosilor nostri stramosi. Satelitii rusilor si orasul de sub cetatea din munti Am pornit la drum spre Sarmizegetusa Regia, plecand de la Costesti, cu doua carute trase de tractor. Dupa 20 de kilometri, am mai urcat vreo doi intrand in cetate pe poarta de vest. Ajuns aici, ai putea sa crezi ca misterul se destrama, pentru ca tot ceea ce vezi nu pare a fi, la prima vedere, mai mult decat arata saracele noastre pliante turistice. Un colt de cladire insa, semnalat ca atare de arheologi, imediat in stanga incintei sacre, la care ajungi urmand calea regala, ne-a atras atentia pentru ca el face parte din palatul regelui Decebal. Restul este ascuns sub pamant si radacini de copaci seculari. De ce nu se mai sapa la Sarmizegetusa, de ce totul este lasat in paragina, ce mistere ascunde subsolul acestei capitale sunt tot atatea intrebari care ne fac sa plangem cu un ochi si sa ne bucuram cu celalalt inlacrimat, stiind ca aici au trait si s-au rugat ei, stramosii nostri ignorati. Pe la inceputul anilor ‘90, subsolul din zona Gradistei a fost scanat de un satelit rusesc. Ce s-a descoperit acolo ramane o mare taina caci, oficial, nu au fost date publicitatii toate rezultatele. Neoficial, s-a spus ca rusii ar fi descoperit situri antice si preistorice necunoscute inca in zona. Se cunoaste totusi ca s-a intocmit un dosar al acestor descoperiri, la Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului si la Ministerul Culturii de atunci, care au decis efectuarea unor cercetari. Concluzia era una socanta: fortificatiile din zona Gradiste nu erau doar cetati dispuse pe culmile muntilor din jur, ci un imens ansamblu de 200 km patrati, foarte compact, care cuprindea o asezare militara, una civila montana, cu mai multe nuclee. Practic, muntii fusesera taiati si terasati, apoi amenajati in incredibilul ansamblu. Mai mult, pe o suprafata de doi kilometri patrati, la o adancime de 8 metri, s-ar afla o asezare subterana. Prin anul 2001, Vasile Dragomir, general de divizie in retragere, care facuse parte din echipa de cercetatori, declara pentru un ziar central ca in zona Vartoape fusesera detectate, pe o suprafata de 4 km patrati, 75 de gropi conice, de dimensiuni diferite, precum si incinte paralelipipedice, modificate de mana omului, care comunicau intre ele, dar si cu platoul de deasupra prin drumuri antice. De la aceste incinte pleaca mai multe tuneluri spre muntii din apropiere, unele, prabusite partial, iar un singur tunel ajunge la sanctuarele de la Sarmizegetusa Regia, unde au fost de asemenea detectate incinte subterane. “Vreau sa subliniez ca in urma masuratorilor noastre a rezultat ca in zona Vartoape si in imediata apropiere se afla vestigiile cele mai importante ale complexului, inclusiv sanctuare, constructii cu o vechime mai mare decat cele de la Sarmizegetusa”, declara atunci generalul. Conform studiului amintit, orasul subteran si suprateran de la Vartoape ar fi centrul complexului, mult mai mare decat cel de la Sarmizegetusa. Ca este asa, ramane sa o confirme viitoarele cercetari, dar noi ne-am convins de existenta tunelurilor, in acest inceput de mai cand, ajunsi la Capalna, la un pahar de vorba, un localnic ne-a povestit cum cu ceva vreme in urma s-a prabusit un perete de munte descoperind o parte de tunel, de putea omul sa mearga in picioare prin el, intarita cu barne putrezite din lemn. Unde ducea, ce se afla la capatul lui, nu se stie. Tacere, falsuri si miei fripti pe altare de andezit Despre lumea antica s-au scris opere marete, dar, printr-un facut, tocmai capitolele referitoare la daci au disparut. Altii i-au imortalizat pe monumente, le-au ridicat statui la Roma, unele gazduite astazi de Vatican, in timp ce arheologii nostri le-au profanat sanctuarele frigand miei pe altarele lor de andezit, le-au praduit comorile ramase nefurate de altii sau si-au ingropat gunoaiele chiolhanurilor de peste noapte sub lespezile milenare. “Dacii au fost niste barbari, inculti, care nici macar nu stiau sa scrie”, spun unii specialisti ai nostri cu diplome academice, iar cele cateva placi de plumb, replici dupa unele din aur, cu inscrisuri ciudate care ne vorbesc despre ei, “pierdute” in subsolul Institutului de Arheologie, nu sunt altceva decat niste falsuri ordinare realizate de istorici pe care nu dai doi bani ca Hasdeu si Densuseanu. Si ce importanta mai are ca pe una dintre aceste placi este redata chiar imaginea cetatii lui Burebista de la Sarmizegetusa? Sunt falsuri si asa trebuie sa ramana, chiar daca nimeni nu a studiat serios pana acum aceste artefacte. Si ce mai conteaza ca ei, sarantocii daci, cercetau stelele, aveau calendare si vorbeau cu zeul lor in incinte sacre de dimensiuni impresionante, in sanctuare taiate din andezit, piatra pe care astazi o croiesti numai cu diamantul? Mai intereseaza pe cineva ca stramosii astia ai nostri ridicau cetati din blocuri de calcar carate de la zeci de kilometri, fasonate si imbinate perfect, dupa tehnici misterioase la fel ca si ei? Lasa-i pe altii sa-si ridice in slavi stramosii druizi sau celti, care le culeg din lut pietrele pe care au pasit, caci noi avem lucruri mai importante de facut. Cautam, de pilda, un brand de tara care sa ne promoveze in lume: “O eterna si fascinanta Romanie” de care alesii isi amintesc doar in campanii electorale. Un mit “Dracula”, care sa inspaimante Europa, “Fabulospirit” sau de ce nu “Romania, the Land of Chois”, imprumutat de pe la altii. Pe cine ar interesa cetatile dacilor, mamaliga lor de mei sau borsul de urzici, se intreaba autoritatile? Amaratii, desi aveau muntii plini de aur, nu-l prea prelucrau, zic arheologii nostri, care nu au reusit sa descopere mai nimic de luat in seama din acest metal prin cetatile lor. Au facut-o taranii si altii, mai demult, o fac si astazi fara sa ne pese macar. De la daci nu a ramas mare lucru, desi muzeele din Viena sau Budapesta, colectii particulare din intreaga lume bahaie de podoabe din aur si argint, de mii de cosoni, toate furate din pamantul dacilor. Si ce daca s-au recuperat niste bratari din aur gasite de niste braconieri? Credeti ca sunt adevarate? Nici vorba. Sunt false! Sunt facute din cosoni! E clar! Probele autenticitatii lor sunt masluite, o spun tot ei, specialistii nostri. Si toate acestea, ca sa credem noi ca suntem urmasii unor smecheri, prosti, neimportanti si sarlatani, scursuri fara documente de identitate istorica, despre care nu merita sa se mai stie ceva. Despre zei, credinte si nemurire in incinta sacra M-am plimbat prin sanctuar cu atentie si grija sa nu calc pe vreun zeu sau sa nu frang, din greseala, vreun deget al marelui Zamolxis. El este acolo, va asigur, dar nu mai are templu in care sa stea. L-au distrus romanii sau chiar dacii fortati de invadatori, iar ce a mai ramas din el s-a aruncat la vale de catre arheologi. Pe scaunele batranilor preoti stau astazi paranormali si bioenergeticieni, care vin sa se incarce din energia templului. Din cand in cand, mai vin si oameni normali, dar bolnavi, avizi sa se vindece de dorul stramosilor. Tot drumul spre cetatea regala am simtit ca suntem insotiti de Marele Lup Alb, ce traia odinioara in preajma marelui preot, care l-a condus si pe Sfantul Andrei la templul stramosilor nostri, cum spune legenda. Si chiar cred ca a fost asa, pentru ca, la un moment dat, coborand de la Blidaru, am zarit un trunchi de copac in forma de lup in care se metamorfozase insusi Marele Lup Alb. La Sarmizegetusa Regia am trait pentru cateva clipe sentimentul ca dacii s-au ridicat din istorie si s-au intors in sanctuarele din munti. Spun aceasta pentru ca aici s-a discutat despre religia lor “cu cartea pe masa” adusa de “Dacica”, editura care a lansat, in premiera nationala, un volum despre daci chiar la ei acasa. Este vorba despre lucrarea “Religia geto-dacilor”, o carte despre zei, credinte, nemurire, sacrificiu, preoti si initieri, pe baza scrierilor vechi ale antichitatii, semnata de I.I Russu. Si tot aici dr. Aurora Petan, directorul editurii amintite, si alti vorbitori au discutat despre harta Daciei, “Legendele dacilor liberi”, “Muntii dacilor”, “Scrieri vechi pierdute atingatoare de Dacia”, “Medicina in Dacia”, “Andrei apostolul lupilor”, “Tezaurul dacic de la Sinaia”, tot atatea titluri despre daci lansate de aceasta editura. Si tot la Sarmizegetusa, chemati de spiritul stramosilor, ajunsesera regizorul Andrei Chiriac si scenaristul Mihai Manescu, doi tineri care lucreaza in acest moment la serialul de televiziune “Secretul coifului de aur”, film inspirat de scrierile de pe placile de plumb de la Sinaia. Nepoti, ajunsi in vizita la bunicul Decebal Dupa trei zile petrecute intre zidurile si altarele stramosilor daci de la Sarmizegetusa, Capalna, Blidaru si Costesti, am plecat spre orasul nostru de zgura cu ochii sufletului plangand de mila si de bucurie. De mila pentru istoria neamului, ignorata, batjocorita sau distrusa la comanda, ca sa se uite totul. De bucurie, pentru ca mai exista romani, mai exista tineri, mai exista batrani cu inimi suficient de mari ca sa incapa in ele si aceasta particica de istorie, pe care nu vor, nu pot si nu trebuie sa o uite. Ca este asa, ne-au dovedit-o in zilele libere romanii care au renuntat la mititeii rasuciti pe gratare pe marginile apelor si la berea rece din parau, pentru a se intalni cu stramosii la ei acasa, in cetatile lor. Eu cred ca cineva va razbuna istoria pierduta, de vreme ce Dacian Tudor, un baietel de numai 2 ani, a avut forta sa urce neajutat de parinti la Blidaru, iar Raducu, fratele lui de 6 luni, a venit purtat in brate de mamica si taticu la bunicul Decebal sa-l asculte povestind despre lupi si zei, batalii si tradari. In ceea ce ma priveste, eu nu cred ca dacii au fost vreodata infranti. Dumitru Manolache pt. gardianul http://sites/.google.com/site/vindecare http://afacere-/ brasov.tripod.com "Sa respecti poruncile lui Dumnezeu, sa-L iubesti pe Dumnezeu mai presus de orice si pe aproapele tau la fel ca pe tine însuti, sa nu raspunzi la rau cu rau, sa-i faci bine dusmanului tau, sa-i binecuvintezi pe cei care te blesteama , sa fii umil si blând, si astfel vei deveni Copil al Celui Preaînalt" Iisus |
Andrei Vartic
Institutul Civilizatiei Dacice, Chisinau
e-mail icidac@yahoo.com
VERSIUNEA PDF A TEXTULUI (CARE CONTINE SI IMAGINILE)
Kogaiononul - mit si realitate
I. Drumul tehnologic spre Kogaionon
De ce Roma a cucerit doar o mica parte din teritoriile locuite de geto-daci? De ce harta teritoriului cucerit este asa de enigmatica? De ce l-a parasit dupa ce a depus eforturi uriase pentru a construi Ulpia Traiana si Porolissimul? De ce urbele romane nu au trebuit celor care i-au dat afara pe romani din Dacia? Nu cumva din cauza ca civilizatia lor nu era nici cea urbana a Romei, nici cea de care a nomazilor, ci "casnica", cum zice Alecu Russo?
Descoperirile arheologice din ultimii ani, dar si cercetarile noastre multidisciplinare, demonstreaza ca zadarnic cauta arheologii mari megapolisuri dacice. Dacii au urit urbea care fringe personalitatea omului. Zadarnic plingem faptul ca dacii nu au lasat scrisori latine sau grecesti despre locuirea lor rustica si casnica. Scrisoarea alfabetica transmite vorbe despre cuceririle individualiste, desarte, ale omului, nu esente universale de fiintare. Zadarnic incercam sa vedem maretia civilizatiei dacice cu literele Romei sau ale grecilor.
Dar a vazut Roma adevarata civilizatie a dacilor carpatini? Nu. Daca o vedea, intelegea valoarea exceptionala a topirii unor lupe de fier plastic de 40 kg, lupe pe care Europa a putut sa le obtina abia peste 11 veacuri. Vedea fierul dacic suprapur, de 99,97% fara cimentita [A. Vartic, Magistralele tehnologice ale civilizatie dacice, Basarabia, Chisinau, 1997], vedea ceramica dacica supradura si motivele sacre ale dacilor armonizate cu lotosul egiptenilor si al indienilor, cu acantul corintinienilor, cu viscul druizilor [A. Vartic, Drumul spre Kogaionon, Basarabia, Chisinau, 1998]. Vedea implectonul din zidurile turnurilor de la Costesti, facut din mari caramizi de fier-titan (ilmenit), care nu-si gasesc nici o justificare militara acolo [A. Vartic, Fierul-Piatra, Dacii-Timpul, Basarabia, Chisinau, 1997].
Inginerii romani ar fi trebuit sa vada ca, de fapt, cetatile dacice, asa cum stau ele cocotate pe virfuri greu accesibile, nu au motivari militare de aparare. Blidaru sta la 1500 m de Cetatuia Costesti si cam la toti atitea metri de Prisaca. De ce intr-un triunghi montan de numai 4500 de metri s-au construit 3 cetati colosale? Unde s-a mai vazut asa ceva in lume? Care era scopul de aparare a cetatii de pe Virful lui Hulpe, sau a celei de la Naia, puse in locuri din interiorul zonei centrale a statului dac, nu la periferia ei? Facea oare sa construiesti la Cioclovina un colosal zid de 2,5 km din 3600 esaloane de pamint si piatra, paralel cu linia care uneste Banita cu Piatra Rosie, atunci cind orice armata invadatoare il putea ocoli cu usurinta?
Chiar si in actualele conditii "globalizate" de ducere ale unui razboi de munte, orice inamic poate trece nestingherit pe linga aceste troiene si cetati. De ce, insa, dacii le-au dotat cu mari platforme si terase externe chiar in preajma zidurilor? Ca sa permita atacatorilor, dupa un greu urcus, sa se odihneasca si sa se regrupeze, sa astepte in voie, batindu-si joc de aparatori, pina ce ei vor termina resursele de apa, de munitie si de hrana? De ce zidurile cetatilor dace inconjoara poalele unui mamelon, asa ca de fapt comunicarea dintre aparatorii acestor cetati devine imposibila? De ce cetatile dacice nu sint locuite? De ce asa zisele cisterne sau construit inafara zidurilor? De ce nu se regasesc in cetati magaziile si beciurile unde ar fi trebuit sa fie depozitate mari rezerve de hrana si munitie ale aparatorilor? De ce gramezile de griu ars stau dincolo de ziduri, ca la Sarmisegetusa Regia [A. Vartic, Ospetele Nemuririi, Quo Vadis, Chisinau, 1994]?
De ce mortarele de care s-au folosit dacii au si astazi proprietati inteligente, cum ar fi cele bactericide sau formarea unei pelicule verzui impenetrabile la contactul cu apa? De ce sanctuarele dacice, construite pe uriase terase din andezite supertrainice, stau dincolo de zidurile cetatilor? Ce motivare religioasa, politica, stiintifica i-a facut pe daci sa construiasca aceste sanctuare unicale in toata lumea? Cu ce efort uman si tehnic s-au taiat atit de perfect colosalele andezite de la Gradistea de Munte, taieri care si astazi nu se pot realiza fara resurse financiare considerabile? Cum s-a reusit taierea atit de spectaculoasa a unor munti intregi de piatra la Magura Calanului sau la Uroi, fasonarea inteligenta a pietrei si transportarea ei la zidirile de pe munti?
De ce a trebuit ca zidurile de la Costesti sau Fetele Albe sa fie asamblate poetic, milimetru in milimetru, lucru total netrebuincios unor scopuri de aparare? De ce zidul fascinant de la Costesti apara mamelonul central dinspre sud, dinspre muntii prapastiosi, care si asa trebuiau cuceriti cu greu de un posibil inamic, si nu dinspre nord, unde panta e mai moale si accesul mai usor? Si care era scopul acestor zidiri uriesesti, daca cel de aparare este greu de demonstrat?
Se spune ca dacii au parasit cetatile imediat dupa terminarea razboiului, in vara lui 106; deci era previzibil ca vegetatia abundenta de la munte sa fi acoperit imediat multe urme ale singeroaselor lupte: trupuri, scuturi, lanci, sabii, virfuri de sageti, tehnici de razboi dacice si romane. Nimic din toate astea nu descopera arheologii in cantitatile omologate cu luptele crincene ce s-ar fi dat intre cei 150.000 de soldati ai Romei cu cetele dacilor. Se vede limpede ca toata locuirea dacica a fost arsa, dar arsurile acestea nu poarta si urmele dezastrelor umane cu care se poarta razboiul. Nu stim cit de crunta o fi fost lupta pentru Sarmisegetusa, dar chiar sa nu fi aruncat romanii macar vre-o citeva mii de sageti spre cetate? Or, poate, acei deosebiti soldati romani au avut in dotare detectoare care sa gaseasca pe terenul deosebit de accidentat din preajma Sarmisegetusei doar virfurile de sageti de fier, nu si miile de cosoni de aur pe care le descopera taranii (nu si arheologii!!!) chiar si astazi la Gradiste?
Inca in 1995 [A. Vartic, De la sociologia monografica la cea entropica, Discurs tinut in Aula Academiei Rom^ne la 19 mai 1995, vezi A. Vartic, Catastrofa eliberarii, Basarabia, Chisinau, 1996, p. 33-47] noi am aratat ca asa zisele cetati ale dacilor sint mai repede marcari inteligente ale unui mesaj deosebit de important, scris cu buna stiinta si in limbaj geometric si astronomic, si in andezite, fiindca el depoziteaza mult mai bine informatia decit firava vorba alfabetica, aflata si sub ambitia omeneasca, si sub vremi, si in necontenita entropizare.
Totul a pornit de la observarea faptului ca cetatile dacice de la Banitza si Piatra Rosie formeaza cu asa zisul castru roman de pe virful lui Patru un perfect triunghi dreptunghic {Fig. 1}.
Trimitem la publicatiile noastre cititorul dornic sa afle mai mult despre aceste triunghiuri. Sa observam aici ca aceasta uriasa iconografie geometrica, pe care noi o numim topografie cosmogonica dacica, isi leaga triunghiurile sale de o alta minune topografica: Marea Linie Dacica {Fig. 2}
pe care o formeaza zidirile dacice de la Pecica, Deva, Cugir, Boita si Virful Omu, orientata 15 grade Nord-West [A. Vartic, From Platon's to Zalmoxis's Academies, NATO ARW "The New Role of the Academieis of Sciences in the Balcan Countres", Athena, November. 20-23, 1996].
Iata cum se aseaza cetatile din zona Sarmisegetusei regia pe Marea Linie dacica {Fig. 3}
Noi am studiat cu atentie si cetatile construite in zona de mai sus de aceasta linie, cele de la Clit, Moigrad, Saratel, Sighisoara, Racos etc [A. Vartic, De la topografia cosmogonica la Kogaionon, Dava International, 2001]. Iata ce figura stranie am obtinut {Fig. 3},
Pe hartile de mai sus se vede bine locul Sarmisegetusei Regia in aceast mesaj topografic. Ce inseamna el? Ce au vrut, de fapt, sa ne transmita dacii cu aceasta constructie mareata realizata pe un vast teritoriu si care intrece in efort uman si tehnologic chiar si construirea piramidelor?
Bunul Dumnezeu a vrut sa descoperim in anii din urma, pe masive pietre de munte, mai multe incrustari geometrice dacice, care confirma corectitudinea ipotezei despre "topografia cosmogonica a dacilor" {Fig. 4}.
Cum bine se vede pe aceste picturi geometrice dacii cunosteau arcul de cerc, axele de coordonate, chiar si intregul complex topografic din Fig. 1-4, lipit de Marea Linie Dacica l-am regasit pe acele pietre {Fig. 5, a, b, c}.
Noi am numit incrustarile dacice de pe pietrele de munte "hartile cosmogonice ale dacilor" [A. Vartic, Drumul spre Kogaionon ]. Cercetindu-le cu atentie am observat ca deasupra Marii Linii se afla un nod central, din care iradiaza mai multe linii-raze. Suprapunind Marea Linie Dacica despre care v-am vorbit deja, cu Marea Linie de pe harta dacica desenata de noi nu a fost greu sa determinam topografic acest loc {Fig.6}
si sa vedem ca figura construita de noi aprioric {vezi si Fig. 3} coincide de minune cu desenul dacilor {Fig.7}
si ca ea reprezinta Constelatia Dragonului, cea care, parbolic vorbind, sustine rotatia multimilenara a Polului Nord Ceresc {Fig. 8} si ne arata ca intregul complex construit de daci reprezinta in mare o anumita pozitie a Dragonului fata de Polul Nord Ceresc si fata de celelate constelati (Sarmisegetusa Regia apare ca steaua Alfa a Ursei Mici, actualul Pol Nord Ceresc)
Acest nod central sta mai la nord de un mare patrulater, care coincide cu curgerea riului Strei; mai jos de acea linie, si in interiorul curgerii Streiului, se afla un punct indicat de daci cu o cruciulita. Acel punct nu poate fi altul decit Sarmisegetusa Regia. Atunci nodul central din care pornesc liniile-raze se re-gaseste topografic undeva pe dealul Uroiu, peste Mures, la nord de Simeria. Liniile care sint trase din acest nod, daca sint omologate cu punctele topografice actuale, ne duc exact in cetatile dacice despre care am vorbit mai sus (Pecica, Clit, Moigrad, Saratel, Sighisoara, Racos etc).
Faptul ca dacii au legat de acest nod topografic singular intregul lor algoritm, faptul ca el se afla pe un munte la poalele caruia curge un riu mare (amintim ca inainte de taierea meandrelor Muresului de catre austrieci acest riu avea cam de trei ori mai multa apa decit acum si ca in antichitate clima era cam cu 30% mai umeda - deci Muresul era un adevarat riu mare, navigabil, si, posibil, mai mare ca Tisa, adica principalul afluent al Dunarii [Liviu Marghitan, Valea Muresului - parte integranta a sistemului de fortificare a Daciei, Sargetia, XIII, 1977, p. 203-207]), faptul ca de pe acest munte se deschid privelisti uluitoare a tarii Hategului, faptul ca anume partea nordica a Dealului Uroi ofera o exceptionala priveliste a Cerului Nordic, faptul ca din acest nod pornesc numai 5 raze, ne-a permis sa dam urmatoarea ipoteza: Dealul Uroi este Kogaiononul dacilor.
Perighiezele noastre in aceste locuri ne-au dat satisfactie deplina. Zidurile antice, necercetate inca, se mai pot urmari si astazi, multimea ceramicii din toate culturile preistorice si istorice, inclusiv din cultura Turdas, este remarcabila, sta chiar la suprafata, in musuroaiele de furnici sau cele sapate de cirtite. Artefactele demonstreaza ca la poalele sudice si estice ale Dealului Uroi se afla un exceptional megapolis preistoric, probabil cu functii sacre. Cel putin unul din valurile de pamint care il inconjoara repeta iconografic desenul constelatiei Dragonului [A. Vartic, De la topografia cosmogonica la Kogaionon], lucru care l-am mai intilnit si in alte parti ale Daciei [A. Vartic, Drumul spre Kogaionon]. Perighiezele au mai aratat ca partea apuseana si cea nordica de la poalele Dealului Uroi este curata arheologic, lucru care sugereaza faptul curateniei sacrale a acestor locuri (orice locuire murdareste locurile sacre, motiv din care, dupa parerea noastra, nu sint locuite nici cetatile dacice), legate si de Apusul de Soare, si de Nordul Instelat.
Urcarea pe muntele Uroi este posibila doar pe panta lina, nordica, unde am identificat doua drumuri; unul, cel de la rasarit, se pare, avea functii ritualice, celalalt, de la vestul pantei, era, poate, drumul pe care veneau pelerinii la Marile sarbatori religioase ale dacilor. La fata locului am putut constata existenta pe aceiasi parte nordica a Dealului Uroi a unui vechi val care imprejmuia muntele din partea asta, usor accesibila. Pina la acest val nu apare nici un fel de urma antropica, dar imediat dupa el se deschide un adevarat eldorado arheologic. Ceramica iesita la suprafata pare a fi din toate vechile epoci ale acestui tinut, locuit inca din timpurile primordiale, dar cea dacica e cea mai multa.
Un deosebit interes prezinta stratul gros de ceornoziom (aproximativ 1 m) de pe platoul din virful dealului, care apare dupa valul indicat si care nu avea cum sa stea de milenii numai pe acel platou. Lipsa ceornoziomului in partea vestica si nordica de la poalele Uroiului ne-a facut sa presupunem ca el a fost adus acolo cu buna stiinta pentru scopuri care ramin inca neelucidate.
Inca si mai fantastice ni s-au parut cele vre-o 18 rotonde (mai multe nu am putut depista din cauza vegetatiei) orientate nordic cu o sapatura adinca {Fig. 9}.
Era clar ca sintem in locul unde multimi uriase de daci (sau alte populatii muresene si simeriene) se adunau pe Uroi pentru a venera un eveniment cosmic care avea loc pe Cerul Nordic, la Apus de Soare. Or, dupa parerea noastra, nu Dealul Uroi este Muntele Sfint, ci tocmai acest eveneniment ceresc, oglindit topografic cu formidabile marcari pamintesti, reprezinta Kogaiononul, Muntele Sfint al dacilor, care e in cer, nu pe pamint (atragem atentia ca si Constelatia Dragonului are forma unui munte). Adica, de fapt, Kogaiononul este un algoritm cosmogonic ritualic, un munte ceresc care se oglindeste in constructile magnifice ale dacilor. S-ar putea, deci, ca el sa fie construit in mai multe exemplare asemanatoare geometric. Asa am descoperit ca dealul Uroi este doar unul din cele 4 Kogaionoane pe care noi le-am identificat pina acum (din considerente legate de protejarea acelor locuri de invazia cautatorilor de comori noi nu dam aici localizarea lor topografica), iar asa zisele cetati dacice sint marcarile celor 16 stele ale Dragonului, cunoscute pe atunci, deci locuri sacre, adica temple dacice si nu cetati de aparare sau de refugiu. Anume functiile lor religioase lamuresc si efortul uman cu care au fost construite, si finetea cioplirii pietrelor, si poezia amplasarii lor, si enormele terase din apropierea cetatilor, pe care dacii isi asezau, probabil, salasele de pelerini, si adevaratele drumuri care inconjoara zidurile dace, drumuri pe care multimile inconjurau ritualic templul.
Faptul ca Marea sageata a Soarelui de andezit, compusa tot din 16 pietre, indica cu o mare exactitate nordul, ca si multe alte constructii dacice ritualice (de pilda cele de pe raza comunei Beriu, sau enigmatica baie de la Gioagiu-Bai, sau cea de la Racos, aflata la 60 km nord de vf. Omu), ne indica, cum am aratat, ca este vorba de un eveniment care se intimpla undeva la nord. Care nord? Cel din templul spre care arata sageata. Se stie, constructia din acest templu, distrusa si de arheologi, este enigmatica. Generalul Vasile Dragomir a dat pina acum cea mai serioasa pista de interpretare a acestui sanctuar [Vasile Dragomir, Vasile Rotaru, Marturii geodezice, Editura Militara, Bucuresti, 1980]. El sustine ca dacii au reprezentat acolo pozitia planetelor din sistemul solar, 9 cunoscute la timpul cela, tot atitea cite pietre-marcari sau gasit in prima investigatie areheologica. Noi am mers mai departe pe aceasta ipoteza astronomica. Unind punctele acestui sanctuar dupa modelul de pe pietrele dacice
noi am obtinut aceeasi figura a Kogaiononului ceresc {Fig. 10}. Se mai stie ca pe a 16 piatra a Sagetii Soarelui de andezit sa gaseste incrustat acest semn {Fig. 11 a,b}, adica tot Jogaiononul.
Deci arheologii, care au sapat atita la Gradiste, ar fi trebuit sa ridice ochii spre nordul Cerului instelat din preajma Polului Nord Ceresc ca sa inteleaga rostul Marii Sageti. Dar care Pol Nordic Ceresc? Cel din anul cind s-a intimplat evenimentul pe care dacii l-au insemnat cu atita geniu?
Se stie ca Polul Nord Ceresc, care se apropie actualmente de Steaua Alfa a Ursei Mici, efectueaza o mare rotatie, numita precesiune, cu durata de 25725 ani. Minunea este ca acest numar se imparte exact la 5, anii care treceau la geti, cum sustine Herodot, de la un sacrificiu uman la altul. Minunea e ca cercul acestei uriase precesiuni, care face ca punctul de echinoctiu al Soarelui sa fie in fiecare an deplasat, inconjoara o singura constelatie - Dragonul, si o intretaie intr-un singur punct, apropiat de Alfa Dragonului.
Daca unim cu o linie dreapta steaua Lamda din coada Dragonului cu steaua Epsilon, care marcheaza picioarele lui, obtinem un exceptional ceas cosmic. Rotatia zilnica a Dragonului in jurul Polului Nord Ceresc ne arata cu exactitate ora, ba chiar si minutele zilei si, mai ales, noptii, iar locul Polului Nord Ceresc fata de aceasta linie ne va indica numarul de solstitii care au trecut de la evenimentul care ne intereseaza {Fig. 12}
Or, daca orientam Marea Linie cereasca a Dragonului, asa cum sta ea la Apusul de Soare din anul 494 BC, pe linia paminteasca desenata de daci cu zidirile de la Pecica, Deva, Cugir, Boita pina la Virful Omu, obtinem o coincidenta uluitoare. "La apus de soare/ vor sa mi te-omoare/ ..." nu mai pare acum o simpla fantazie a unui poet anonim, ci un veritabil imn gnostic dacic, atrofiat pe alocuri de trecerea timpului, imn pe care dacii il spuneau, probabil, tot asa cum noi spunem azi "Tatal nostru carele esti in ceruri...". Mai mult decit atit - punerea paminteasca a Polului Nord Ceresc in locul indicat de daci mai sus de Marea Linie a Dragonului, ne indica destul de bine Dealul Uroi si imprejurimile lui, dar si anul care este reprezentat de daci cu Kogaiononul, adica Apusul de Soare de la solstitiul de vara din anul 494 BC.
Inca o minune mai reiesa din aceasta harta magnifica: unirea stelei Lamda a Dragonului cu locul unde se afla Polul Nord Ceresc la Apusul de Soare de la Solstitiul din anul 494 BC ne conduce in prelungire pina la steaua din centrul Crucii Lebedei. Or, Lebada stilizata descoperita la Sarmisegetusa Regia sta si astazi parasita in curtea Muzeului din Deva. Grecii reprezentau cu Lebada pe Zeus. Ce reprezentau dacii cu aceasta constelatie?
S-au descoperit o multime de cruci pe locurile unde au trait dacii. Si noi am fotografiat destule {Fig. 13}
Este clar ca aceste cruci, ca si cele cucuteniene sau turdasine, dam numai o pilda, deconspira o realitate gnostica si cosmogonica a stravechilor populatiuni carpato-dunarene, populatiuni nordice prin excelenta, aflate mereu in preajma formidabilei rotatii zilnice si a Lebedei, si a W-ului Casiopeii, si a Urselor, dar mai ales a Dragonului, care strajueste marea precesiune a Polului Nord Ceresc, si care mentine astfel si Soarele, si Luna pe liniile de Fiintare ale omului.
Or, legatura Kogaiononului cu Crucea Lebedei, care este orientata magnific pe Fasia Colosala a Caii Laptelui ne-a permis sa lamurim inca un mister al topografiei cosmogonice dacice. Linia vf. Patru - Banita a triunghiului dreptunghic de baza descoprit de noi in 1995, pusa in coordonatele topografiei ceresti, este paralela cu Calea Laptelui, adica si cu linia care leaga Crucea Lebedei cu W-ul Casiopeii. Iar maretul triunghi dreptughic insemnat pe pamint de daci nu este altceva decit un reper inteligent pentru cei care urmaresc si stelele pe cer, si legea morala din ei {Fig. 14}
Astfel Calea Laptelui, Dragonul si polul Nord Ceresc formeaza o echipa geometrica senzationala, temeinica din punct de vedere al stabilitatii triunghiului dreptunghic in actuala devenire cosmica, la vedere tocmai din cauza acestui argument, si, in acelasi timp, aflata in necontenita miscare precesionala, miscare care schimba tot timpul unghiul de cadere al razelor solare pe pamint, lucru care influenteaza benefic dezvoltarea necontenita a materialului biologic de aici.
Desenarea asemanatoare a triunghiului vf. Patru-Banita-Piatra Rosie pe datele Marii Linii Dacice Pecica-Vf. Omu {Fig. 15}
ne arata ca asa zisa construire romana a podului de la Drobeta este o mistificare a istoriei de catre Traian, cum sustine Napoleon Savescu [N. Savescu, Noi nu suntem urmasii Romei]. Chiar si astazi nu se poate construi in 3-4 ani un pod peste Dunare intr-un loc atit de dosit si de nepotrivit. Or, noi credem ca punctul topografic Drobeta reprezinta inteligent la daci originea celor care au cunoscut precesiunea cerului instelat inca din preistorie si care au transmis aceste cunostinte din generatie in generatie cu simboluri geometrice, ca in preistorie, nu cu ajutorul alfabetului fonemic, care transmite de cele mai multe ori desartaciuni, nu date (amintim ca si Cuina Turcului, si Schela Cladovei, se gasesc tocmai in aceste locuri si ca nu zadarnic descoperim atitea paralelisme intre iconografia culturii Garna, formata la Portile de Fier ale Dunarii si contemporana nasterii scrisului fenician, si cea dacica [A. Vartic, Puterea Spiritualitatii dacice , Dava International, N2, februarie, 2001].
Podul de la Drobeta, loc destul de ascuns in meandrele de fier ale Dunarii, o fi fost construit de Burebista in timpurile cind Dacia se intindea si dincolo de Dunare (pentru a cuprinde si varsarea Muresului in ea), si cind hotarele imperiului roman se aflau departe de acest loc (noi credem ca dacii au construit stilpii de sustinere a podului intr-un an deosebit de secetos din timpul lui Burebista). La apropierea acestor hotare dacii au demolat arcurile podului, nu si stilpii de sustinere. Dat fiind importanta deosebita a punctului Drobeta in religia dacilor, Traian si sfetnicii lui, printre care il amintim pe viitorul imparat Hadrian, cel mai erudit imparat al Romei, au hotarit sa cucereasca mai intii acest pod, sa-l reconstruiasca si sa inceapa al doilea razboi, cum se si vede pe Columna, prin trecerea lui ritualica pentru a umili firea demna a dacilor si, astfel, pentru a-i slabi si cuceri. Lupta din anul 101-102 care e arata pe Columna la apele unui riu mare nu poate avea alta motivare pentru daci decit hotarirea de a-si recuceri unul din cele mai importante puncte strategice ale statului lor, adica Drobeta. Si numai asa noi lamurim faptul ca lupta de la Tapae a fost mai repede o inscenare a desteptului general roman care i-a permis sa ocupe nestingherit Drobeta, unul din cele mai insemnate locuri pentru echilibrul moral al dacilor.
Or, acest urias triunghi, pe ipotenuza caruia este construit Dragonul ceresc de la Apusul de soare de la solstitiul din vara anului 494 BC, coincide, cum bine se vede, cu Dacia Romana, cu Dacia Felix. Totul arata ca dacii lui Decebal ocupau tocmai acea tara care coincidea cu imaginea Zeului lor ceresc, oglindita inteligent in superbul triunghi dreptunghic vf. Omu-Drobeta-Pecica, asemanator cu triunghiul vf. Patru-Banita-Piatra Rosie {Fig.9}.
Asa se lamureste faptul ca Traian nu a cucerit alte teritorii dacice (vezi, de pilda, cum sta hotarul Daciei Romane pe Mures): acele teritorii nu intrau in statul lui Decebal, iar certarea cu alti regi geto-daci nu ii trebuia lui Traian.
Dar ce eveniment s-a putut intimpla in anul 494 BC? Legarea pe care Herodot si alti scriitori antici o fac lui Zalmoxis de Pytagoras, cel care s-a intimplat sa moara tot in preajma anului 500 BC, ne da dreptul sa dam inca o ipoteza ce poate fi controlata stiintific: la solstitiul de vara din anul 494 BC, la Apus de Soare, s-a intimplat ceva exceptional cu zeul dacilor, care a fost si regele lor. Ce a putut sa se intimple intr-o zi atit de bine insemnata astronomic si cosmogonic? Doar sacrificiul zeului, care era si regele lor, sacrificiu care marca un eveniment ceresc major din punctul lor de vedere. Acest eveniment putea fi doar unul: trecerea Polului Nord Ceresc prin linia care uneste steaua Lamda din coada Dragonului cu centrul Constelatiei Lebedei. Iar Crucea Lebedei s-ar putea astfel sa insemne locul din cer unde sta zeul dacilor, tatal lor din cer care flutura Dragonul pentru a-i pazi pe daci tot asa cum efigia acestui Dragon era fluturata de cetele dacilor.
Si inca un lucru tulburator ne prezinta Marea Linie dacica. Polul Nord Ceresc a intersectat aceasta Mare Linie in anul 44 BC. Este anul cind a plecat si Burebista la Zalmoxis, trimis acolo, probabil, tot prin sacrificiu de cei mai buni dintre dacii sai.
Limitele omenesti ale acestui Congres ne opresc aici comunicarea. Cercetarile viitoare, la care credem ca va pune serios mina si Guvernul Rom^niei, si Academia Rom^na, si alte institutii private si de stat, vor arata felul cum stramosii nostri au cunoscut si transmis din generatie in generatie stiinta despre precesiunea Polului Nord Ceresc si, mai ales, cum a fost posibil sa se realizeze in acele timpuri constructii topografice atit de precise pe un teritoriu muntos atit de vast. Noi, care am vazut cu ochii instrumentelor moderne din dotare puritatea exceptionala a fierului dacic, proprietatile inteligente ale mortarelor lor, imensele cariere de la Magura Calanului, felul magnific de taiere a andezitelor, uriasele terasari care masoara in adincime zeci de metri, care am calculat colosala cantitate de piatra taiata de daci pentru a realiza "zidirea muntilor", cum spune Dio Casius, nici macar nu ne miram de faptul ca stramosii nostri casnici si rustici au putut cunoaste si drumul precis al stelelor pe cer, si oglindirile lor pmintesti, si necesitatea imperioasa a curateniei sufletelui pentru devenirea omului [Platon, Harmides].
